Ciorba de papara

Reţete gustoase ale bunicilor din Ţara Făgăraşului

Ciorbă de păpară acră de la Şercaia

Am avut o copilărie fericită la Şercaia. Joaca ne era principala preocupare. Mâncam pe apucate, dar nu ne îmbolnăveam atât de des, nu slăbeam, nu aveam probleme cu digestia şi nici nu a trebuit vreodată să lupt cu kilogramele în plus. Mâncam pită cu unsoare pe care mai puneam şi ceapă sau paprică, mâncam ciorbele gustoase cu rântaş, deşi cam grase, făcute de Mama Lici, dimineaţa beam lapte nefiert cu mămăligă, mâncam bulz sau păpară făcută în slănină prăjită. Doamne, ce vremuri!
Mâncarea parcă nu mai e la fel de gustoasă ca atunci…Pentru orice reţetă, m-am obişnuit să dau repede o căutare pe Google şi apoi o fugă în supermarket. Fac mâncarea şi apoi mi se strică în frigider. Poate e momentul să mă întorc la reţetele bunicii. Poate a venit vremea să găsesc undeva gusturile copilăriei.Să le încerc în bucătăria mea şi apoi să le pun în paginile Gazetei Satelor. Poate mulţi dintre cititori îşi doresc să se întoarcă în satul lor. Măcar gustând din bucatele bunicii….
Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea „ciorba de păpară acră” pe care o făcea Mama Lici iarna. Vara mai adăuga în ea şi salată că aveam din belşug în grădină… Am încercat să aflu reţeta şi s-o scriu. Mama Lici şi-a amintit cum o făcea. „Mai ştiu eu, tu fată că au trecut zeci de ani de când n-am mai făcut…Păi luam o bucată mare de slănină, o tăiam, făceam creste şi-o puneam la prăjit. Da, stai sa-ţi spun de la început:
Ai nevoie de:
O bucată mare de slănină
8 ouă proaspete
doi, trei căţăi de usturoi,
lapte
oţăt
sare

Tai slănina în bucăţi mai mici şi-i faci creste. O pui la prăjit într-o tigaie. Pe sobă pregăteşti o oală cu apă. După ce-i prăjită slănina o iei din tigaie şi-o pui în oala cu apă şi dai la hiert. În unsoarea care-o rămas de la slănină faci o păpară din vreo 6 ouă, oţâră de lapte şi-o lingură de făină. După ce-i gata păpara, o scoţi din tigaie, o tai şi-o bagi în oală. Mai laşi oţâr să hiarbă şi-o dregi.Cu două gălbenuşe (albuşele le puneam în păpară), oţâr de făină , lapte şi usturoiu’ pisat .La sfârşit, cam când e gata, îi dai gust cu sare şi oţăt.
Asta-i ciorba de păpară acră de la noi din Şercaia. M-o învăţat şi pe mine mama s-o fac aşa. Nu ştiu dacă să mai face pe undeva sau dacă tot aşa-i reţeta” mi-a povestit Mama Lici.
Nici eu n-am mai mâncat vreodată în altă parte ciorbă de păpară acră, dar am aflat că şi la Vad se făcea. Soacra mea mi-a dat reţeta, puţin diferită de cea a Mamei Lici.

Ciorbă de păpară ca la Vad
Ingrediente:
O ceapă
Morcov ras – 2-3 buc.
3-4 ouă
3-4 căţei de usturoi
oţet sau zeamă de gogoşari acri
smântână

Mod de preparare
Se fierb morcovii raşi cu ceapa. Când sunt fierte, se face păpara din 3-4 ouă, să fie ca o clătită groasă. Se taie bucăţele şi se mai fierbe puţin. Se zdrobesc 3-4 căţei de usturoi şi se pun în ciorba fierbinte. Se acreşte cu oţet sau zeamă de gogoşari. Se lasă puţin să se răcească şi se drege cu smântână şi gălbenuş de ou.

Am inghetat in amintiri..

Copilarie in Sercaia.

Ninge. Privim pe geam şi nu ne mai dăm rând la îmbrăcat. Săniile sunt undeva în şură. Nu mai stim pe unde le-a pus Tata Nică. Le căutam nebuneşte până cand, în sfârşit le dăm de urmă. Nu le-a mai băgat nimeni în seamă de anul trecut. Sunt pline de găinaţ şi fân lipit pe el, dar nu e nicio problemă. Le ştergem repede cu puţină zăpadă şi alergăm spre deal. La Forni dealul ni se pare prea mic si incă nu s-a format pârtia aşa cum ne-o dorim, aşa că, fuga la pod. Nu a nins destul si pe alocuri se mai vede iarba. Ce contează?! Noi ne aruncăm în sănii şi pe aci ţi-e drumul. Cădem, ne lovim, dar cui îi pasă? Urcăm dealul în fugă trâgând parcă tot mai greu sania din fier după noi. Ne mai dăm şi pe fund că parcă e mai palpitant. Suntem uzi, obosiţi, roşii în obraji, nu ne mai simţim mâinile şi nasul de îngheţ, dar niciunul nu se gândeşte să părăsească dealul. Vin copiii din ţigănie să-şi "revendice" dealul. E la ei în "cartier", dar noi suntem mulţi aşa că tragem o bătaie. Se lasă cu durere, dar nu vezi urmă de lacrimă. Îi mai batjocorim. Sar din nou la bătaie. Şi tot nu fugim acasă. Încercăm să liniştim spiritele ignorându-i. Şi parcă reuşim. Între timp, trece Tata Nică cu caru. Priveşte spre noi.Joaca noastră i se pare parcă prea nebună. A depăşit orice imaginaţie. Ne vede cum ne tăvălim prin zăpadă, pantalonii care au îngheţat pe noi, alunecă mai uşor decât sania, iar râpa cea mare a devenit trambulina preferată. Acolo, în aer, din săritură, eşti nevoit să te desparţi de sanie. Tata Nică îşi face cruce şi pleacă. Adversarii se potolesc şi ei. Nu mai îndrăznesc să se apropie de noi. Au înţeles că nu au cu cine să se pună. Or fi ei mai buni la bătaie, dar noi suntem cei care am inventat noile reguli la deal. Mai obţinem astfel vreo câteva ture în jos. Şi o ţinem tot aşa până se lasă seara şi pârtia nu se mai vede. Vin bunicii speriaţi după noi, că am uitat să mai dăm pe acasă. Ne-au îngheţat hainele pe noi. Mama Lici ne bagă-n casă, ne dezbracă, bolboroseşte de una singură că se duce-n lume dacă ne mai trimit pe toţi odată la Şercaia, ne înghesuie hainele pe sobă să se dezgheţe şi ne pune la masă. Suntem prea obosiţi să mai spunem ceva. Ne lipim de sobă , ne bem cacaoa fierbinte şi ne gândim că mâine va fi tot aşa....