Ciorba de papara

Reţete gustoase ale bunicilor din Ţara Făgăraşului

Ciorbă de păpară acră de la Şercaia

Am avut o copilărie fericită la Şercaia. Joaca ne era principala preocupare. Mâncam pe apucate, dar nu ne îmbolnăveam atât de des, nu slăbeam, nu aveam probleme cu digestia şi nici nu a trebuit vreodată să lupt cu kilogramele în plus. Mâncam pită cu unsoare pe care mai puneam şi ceapă sau paprică, mâncam ciorbele gustoase cu rântaş, deşi cam grase, făcute de Mama Lici, dimineaţa beam lapte nefiert cu mămăligă, mâncam bulz sau păpară făcută în slănină prăjită. Doamne, ce vremuri!
Mâncarea parcă nu mai e la fel de gustoasă ca atunci…Pentru orice reţetă, m-am obişnuit să dau repede o căutare pe Google şi apoi o fugă în supermarket. Fac mâncarea şi apoi mi se strică în frigider. Poate e momentul să mă întorc la reţetele bunicii. Poate a venit vremea să găsesc undeva gusturile copilăriei.Să le încerc în bucătăria mea şi apoi să le pun în paginile Gazetei Satelor. Poate mulţi dintre cititori îşi doresc să se întoarcă în satul lor. Măcar gustând din bucatele bunicii….
Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea „ciorba de păpară acră” pe care o făcea Mama Lici iarna. Vara mai adăuga în ea şi salată că aveam din belşug în grădină… Am încercat să aflu reţeta şi s-o scriu. Mama Lici şi-a amintit cum o făcea. „Mai ştiu eu, tu fată că au trecut zeci de ani de când n-am mai făcut…Păi luam o bucată mare de slănină, o tăiam, făceam creste şi-o puneam la prăjit. Da, stai sa-ţi spun de la început:
Ai nevoie de:
O bucată mare de slănină
8 ouă proaspete
doi, trei căţăi de usturoi,
lapte
oţăt
sare

Tai slănina în bucăţi mai mici şi-i faci creste. O pui la prăjit într-o tigaie. Pe sobă pregăteşti o oală cu apă. După ce-i prăjită slănina o iei din tigaie şi-o pui în oala cu apă şi dai la hiert. În unsoarea care-o rămas de la slănină faci o păpară din vreo 6 ouă, oţâră de lapte şi-o lingură de făină. După ce-i gata păpara, o scoţi din tigaie, o tai şi-o bagi în oală. Mai laşi oţâr să hiarbă şi-o dregi.Cu două gălbenuşe (albuşele le puneam în păpară), oţâr de făină , lapte şi usturoiu’ pisat .La sfârşit, cam când e gata, îi dai gust cu sare şi oţăt.
Asta-i ciorba de păpară acră de la noi din Şercaia. M-o învăţat şi pe mine mama s-o fac aşa. Nu ştiu dacă să mai face pe undeva sau dacă tot aşa-i reţeta” mi-a povestit Mama Lici.
Nici eu n-am mai mâncat vreodată în altă parte ciorbă de păpară acră, dar am aflat că şi la Vad se făcea. Soacra mea mi-a dat reţeta, puţin diferită de cea a Mamei Lici.

Ciorbă de păpară ca la Vad
Ingrediente:
O ceapă
Morcov ras – 2-3 buc.
3-4 ouă
3-4 căţei de usturoi
oţet sau zeamă de gogoşari acri
smântână

Mod de preparare
Se fierb morcovii raşi cu ceapa. Când sunt fierte, se face păpara din 3-4 ouă, să fie ca o clătită groasă. Se taie bucăţele şi se mai fierbe puţin. Se zdrobesc 3-4 căţei de usturoi şi se pun în ciorba fierbinte. Se acreşte cu oţet sau zeamă de gogoşari. Se lasă puţin să se răcească şi se drege cu smântână şi gălbenuş de ou.

Am inghetat in amintiri..

Copilarie in Sercaia.

Ninge. Privim pe geam şi nu ne mai dăm rând la îmbrăcat. Săniile sunt undeva în şură. Nu mai stim pe unde le-a pus Tata Nică. Le căutam nebuneşte până cand, în sfârşit le dăm de urmă. Nu le-a mai băgat nimeni în seamă de anul trecut. Sunt pline de găinaţ şi fân lipit pe el, dar nu e nicio problemă. Le ştergem repede cu puţină zăpadă şi alergăm spre deal. La Forni dealul ni se pare prea mic si incă nu s-a format pârtia aşa cum ne-o dorim, aşa că, fuga la pod. Nu a nins destul si pe alocuri se mai vede iarba. Ce contează?! Noi ne aruncăm în sănii şi pe aci ţi-e drumul. Cădem, ne lovim, dar cui îi pasă? Urcăm dealul în fugă trâgând parcă tot mai greu sania din fier după noi. Ne mai dăm şi pe fund că parcă e mai palpitant. Suntem uzi, obosiţi, roşii în obraji, nu ne mai simţim mâinile şi nasul de îngheţ, dar niciunul nu se gândeşte să părăsească dealul. Vin copiii din ţigănie să-şi "revendice" dealul. E la ei în "cartier", dar noi suntem mulţi aşa că tragem o bătaie. Se lasă cu durere, dar nu vezi urmă de lacrimă. Îi mai batjocorim. Sar din nou la bătaie. Şi tot nu fugim acasă. Încercăm să liniştim spiritele ignorându-i. Şi parcă reuşim. Între timp, trece Tata Nică cu caru. Priveşte spre noi.Joaca noastră i se pare parcă prea nebună. A depăşit orice imaginaţie. Ne vede cum ne tăvălim prin zăpadă, pantalonii care au îngheţat pe noi, alunecă mai uşor decât sania, iar râpa cea mare a devenit trambulina preferată. Acolo, în aer, din săritură, eşti nevoit să te desparţi de sanie. Tata Nică îşi face cruce şi pleacă. Adversarii se potolesc şi ei. Nu mai îndrăznesc să se apropie de noi. Au înţeles că nu au cu cine să se pună. Or fi ei mai buni la bătaie, dar noi suntem cei care am inventat noile reguli la deal. Mai obţinem astfel vreo câteva ture în jos. Şi o ţinem tot aşa până se lasă seara şi pârtia nu se mai vede. Vin bunicii speriaţi după noi, că am uitat să mai dăm pe acasă. Ne-au îngheţat hainele pe noi. Mama Lici ne bagă-n casă, ne dezbracă, bolboroseşte de una singură că se duce-n lume dacă ne mai trimit pe toţi odată la Şercaia, ne înghesuie hainele pe sobă să se dezgheţe şi ne pune la masă. Suntem prea obosiţi să mai spunem ceva. Ne lipim de sobă , ne bem cacaoa fierbinte şi ne gândim că mâine va fi tot aşa....

E toamna iar...(alte amintiri...)

Miroase a fum de frunze moarte. Pe drum nu mai trec carele cu fan ci remorci cu cartofi. Lasa praf in urma lor. Nu mai e zarva de copii pe strada. Nu mai sunt prietenii. Au plecat la scoala. A trecut vara. Vantul de toamna ne-a imprastiat pe toti. Tanti Montzi nu mai vine la noi pe banca. Nu mai are cu cine sa se certe. Isi scoate scaunul de rachita, isi pune puloverul de lana si sta in poarta ei.Merele de la Domnu'Pruna si de la Mama Geni s-au terminat demult. .
Bunicii nu mai au acum grija nepotilor.Prin curti nu mai sunt imprastiate jucarii. . Cauciucul din strada s-a umplut de apa de ploaie. Pana vara viitoare va sta trist.
Tata Nica ne asteapta sambata sa-l ajutam la cartofi. Pana atunci, nu mai are cine sa se agate de carul lui, asa ca rar mai foloseste biciul cand e in car... La Tanti Baiu, curtea e goala. Pentru telefon nu se mai cearta nimeni. Au plecat copiii, iar Nea Baiu strange strugurii.Nici poarta de la Mama Silve nu se mai tranteste sa rasune strada...
La Bubal curtea e inca plina. Copiii au ramas in Sercaia. Merg aici la scoala. Doamne, cat ii invidiez! Ce n-as da sa nu mai plec! Trista e toamna!
Am terminat de impachetat vara in ghiozdanele pentru scoala... Ce trist! Ma bucura insa gandul ca nu mai e mult pana la Craciun cand ne vom intalni din nou. Nu pe cauciuc ci, la gura vreunei sobe...

A venit vara!

1.Demult...

E ultima zi de şcoală.Imediat după festivitatea de premiere, eu şi Horaţiu ne-am făcut bagajele si am plecat la Sercaia. Am ajuns inaintea verilor de la Brasov. Ne-am schimbat repede in hainele de "ulita" si am iesit in strada. Liniste.Eu m-am asezat pe cauciuc (prietenii stiu care...). Miroase a tei inflorit si a fân. Sub castan e umbra. Nu se aud decât nişte vrăbii . Deodată cineva trânteşte poarta la Bubăl. E Cristiana. Trece strada în fugă şi vine "Bine că aţi venit! Mergem la baie?" "Stai să vină toţi!". Nu terminăm de vorbit şi de la Raica vin în fugă Măriuca şi Bogdănel! S-a terminat cu liniştea pe stradă. Începem să sărim toţi pe cauciuc şi să urlăm.
Iese Tanti Montzi şi vine la noi pe bancă strigând: "Liciii, ţi-a venit trupa!".Din curte, Mama Lici : "Nu-s toţi, doamnă, mai sunt ăi din Braşov!"
Şi noi îi aşteptăm nerăbdători pe toţi. Să se reunească gaşca şi să începem nebuniile ca-n fiecare vară...
O maşină se opreşte la Tanti Baiu. Au venit Roxana şi Bogdan! Roxana nu intră în curte, ci fuge spre noi. Nu ne-am văzut din iarnă aşa că bucuria e mare de ambele părţi...
Acum suntem aproape toţi. E timpul să jucăm cărţi, aşa că punem un taburet în mijlocul cauciucului, ne aşezăm în jurul lui şi ne apucăm de Popa Prostu, pe pedepse. Uităm de masă, uităm de toate. Râdem, ţipăm şi aşteptăm să ne mai vină prieteni să plecăm la vale. E ora prânzului şi soarele topeşte asfaltul de pe drum. Din când în când fugim să alergăm desculţi pe drum. Nu ne deranjază nimic. Doar câte un car incărcat cu fân mai trece pe la noi pe drum, in rest, linişte.
După câteva ore de Popa Prostu, apar şi braşovenii, Flavia şi Vlad. Acum chiar suntem toţi. Plecăm la baie, iar linştea cuprinde din nou strada cu castani şi tei înfloriţi de Peste Vale. Gălăgia se mută la "Bulboacă"de unde uităm să mai venim acasă până spre seară când, Tanti Baiu speriată vine după noi..Mâncăm în grabă şi ieşim din nou pe stradă. E vremea pentru o "ascunsă". Până târziu în noapte strada răsună de ţipetele noastre. Apoi, topiţi de somn încercăm să dormim "repede" să nu pierdem prea mult dintr-o vacanţă atât de minunată!

La Sercaia de Pasti

Cand ceasul a bătut de 12 ori, casele din Şercaia au rămas goale. Oamenii s-au îndreptat spre biserici să ia lumina Invierii. O noapte senină, o noapte a bucuriei.
Apoi, soarele a luminat Şercaia mai devreme şi mai puternic decât în alte dimineţi.
Satul însă nu a dormit prea mult sub liniştea zorilor. Primii care au "tulburat-o" au fost copiii care, frumos gătiţi de sărbătoare, au pornit gălăgioşi la stropit. Încet încet, oamenii de Peste-Vale au început să iasă la poartă. Strada se trezise dintr-o dată la viaţă.





Nu-mi amintesc ca in 34 de ani sa fi petrecut ziua de Paşti altundeva decât la Şercaia. Oriunde mă aflam, oricine mă întreba unde petrec Paştile spuneam mereu "ACASĂ". Am fost copil şi mă stropeau cu parfum, am fost adolescentă şi m-am ascuns în ieslea vacii(într-unul din anii adolescenţei mele). M-au udat apoi cu apa rece rece ca gheata, abia scoasa din fantana. Cu toate acestea, niciodată nu am răcit după Paşti. Aşa a fost copilăria mea. Anii au trecut şi simt o bucurie nemărginită când văd că nimic nu pare schimbat. Obiceiurile s-au păstrat. Aceeaşi scenă:Şercaia. Aceeaşi piesă: tradiţia de Paşti, alţi actori: copiii noştri....

Anul acesta, ca-n fiecare an, copii veniţi de departe, părinţi mai fericiţi ca niciodată, bunici şi străbunici înconjuraţi de familii numeroase...şi, cu toţii, copii, tineri şi bătrâni s-au bucurat de sărbătoare "acasă", la Şercaia, iar peste tot, prin vocile lor a răsunat "Cristos a înviat!"

La primele ore ale dimineţii, feciorii satului s-au înarmat cu găleţi şi-au plecat la udat. Am recunoscut printre ei pe Dănuţ a lu Morda, Dănuţ a lu Dan Prună, băiatul lui Noni şi am revăzut aceeaşi scenă în urmă cu 15-20 de ani. Am revăzut vremurile când părinţii lor erau actorii. Mă întreb ce simt vârstnicii satului când îi văd astăzi pe strănepoţii celor care pe vremuri erau feciorii satului...


Fetele şi-au căutat ascunzători. Şi, le-au găsit bine. Am făcut un popas într-o curte de şercăieni de Peste-Vale.La Nuţa şi Petre Călin
Soarele îşi aruncă razele printre crengile mălinului din curtea acestor şercăieni. Băieţii o caută de zor pe Cătălina şi se pare că nu prea e de găsit.



Unii se urcă-n şop, alţii o caută prin grajd, grădină sau şura.



O găsesc între timp pe Karina şi-o duc direct la vale, n-o mai udă cu găleata, nervoşi că nu vrea să le spună unde s-a ascuns Cătălina.




Karina a scăpat pe anul acesta de udat, băieţii se întorc s-o caute pe Cătălina, iar Karina fuge şi ea spre casă.




O găsesc în sfârşit şi pe Cătălina. Era chiar sub nasul lor: în stradă, în maşina lui Brodeală. După atâta căutare, o udă bine cu găleţile

Apoi o duc la vale


Se întoarce apoi, udă leoarcă, acasă să se schimbe şi să se gătească şi ea de Paşti...


Strada se mai linişteşte. Copiii pleacă să caute prin curte darurile Iepuraşului

sau, să mai stropească fetiţele. Oamenii mai stau pe la poartă şi apoi se strâng în jurul mesei de sărbătoare....

Saptamana Mare

„Tu fată, vezi că scrie prea gros condeiu’ ăla! Bagă-l oţâră în ceară! Vezi să nu-ţi pice prea mult pe ou! Fă nişte greble şi nişte spice că aşa făcea mama! M-aţi înnebunit cu modelele voastre, mai bine ia şi vezi ţesătura aia de la Maica (bunica ei) şi ia modelu’ de aici!” cam aşa mă sfătuieşte Mama Lici (bunica mea) de câte ori mă vede că închistresc. A văzut multe în cei 86 de ani pe care i-a împlinit în toamnă. Şi le-ar povesti pe toate, dar noi, uneori, suntem prea grăbiţi s-o ascultăm, aşa cum suntem prea grăbiţi să trecem prin viaţă...
Mi-am făcut totuşi timp să închistresc câteva ouă. Împreună cu mămica, fata cea mică a lu’ Mamei Lici. Ne ia timp şi răbdare. Florentina (cealaltă fată a lu’ Mama Lici) ne-a făcut condeie. Ea închistreşte cel mai frumos din sat, dar şi-a cam pierdut răbdarea. Închistreşte cu atâta măiestrie încât pentru un singur ou pierde o jumătate de zi (de fapt nu e deloc un timp “pierdut…).
Mama Lici nu mai închistreşte. Stă lângă noi şi ne povesteşte. Ne mai controlează "productia". „Frumos, numa să prinză! Ţi-am zis să iei ouă mai albe. Du-te în şură şi adună-le pe helea de azi! Poate o ouat găinile hele albe!”
Şi noi continuăm să-nchistrim. Mămica le face mai frumoase decât mine. Eu abia în urmă cu doi ani am realizat bucatica asta de traditie. Sunt mandră însă când reuşesc din condeiul mei, după ore de muncă, să termin un ou incondeiat. Cu colţul ochiului o văd pe Mama Lici şi mai mândră şi-mi scapă o lacrimă când o aud: “Ute tu şi fata asta, a noastra, ce bine le face!......

Iarna pe ulite- Peste Vale

Intri in Sercaia dinspre Făgăraş. Pe drumul vechi. E iarna si ninge.Pe stradă nici ţipenie de om. Doar noi. Eu şi Tudor. Casele par mohorâte sub zăpadă.Tudor roşu în obraji înveseleşte peisajul . E vesel, doar e la Sercaia..


Mergem mai departe. La Nuta lui Petre Călin la poartă, Cătălina şi Karina pleacă la ceată, înainte însă, o bârfă mică la poartă.



Tudor vrea să facem "ocolul pământului", aşa că mergem mai departe. Biserica de peste-vale, greco-catolică, o pată de culoare în albul cenuşiu al zilei

.


Şi mergem mai departe. Pe lângă biserică, spre Drumul Hălmeagului, pe la Tanti Norica, pe langa casa lui Silveriu si a lui Romeu.



Am fi vrut să ajungem la deal, dar se pare că n-a nins destul. Reuşesc să fac o poză podului vechi, bisericii ortodoxe.



Ajungem şi în sat. Biserica saşilor vegheză încă Sercaia, deşi saşii au plecat demult...



Ne întoarcem spre casa. Ne-au îngheţat obrajii. Tudor însă îmi propune încă un ocol.Nu am colindat inca toata Sercaia. Pe la Petre Telianu n-am fost. Când ajungem la Drumul Hălmeagului alţi cetaşi zgribuliţi se îndreaptă spre gazdă.



"Hai pe Uliţa ailaltă" îi spun lui Tudor. "Adică pe strada Copiilor?" - Asa-i spune el.



Am facut "ocolul pamantului" asa ca e timpul sa intram in casa sa ne incalzim ca suntem inghetati si obositi..