Am inghetat in amintiri..

Copilarie in Sercaia.

Ninge. Privim pe geam şi nu ne mai dăm rând la îmbrăcat. Săniile sunt undeva în şură. Nu mai stim pe unde le-a pus Tata Nică. Le căutam nebuneşte până cand, în sfârşit le dăm de urmă. Nu le-a mai băgat nimeni în seamă de anul trecut. Sunt pline de găinaţ şi fân lipit pe el, dar nu e nicio problemă. Le ştergem repede cu puţină zăpadă şi alergăm spre deal. La Forni dealul ni se pare prea mic si incă nu s-a format pârtia aşa cum ne-o dorim, aşa că, fuga la pod. Nu a nins destul si pe alocuri se mai vede iarba. Ce contează?! Noi ne aruncăm în sănii şi pe aci ţi-e drumul. Cădem, ne lovim, dar cui îi pasă? Urcăm dealul în fugă trâgând parcă tot mai greu sania din fier după noi. Ne mai dăm şi pe fund că parcă e mai palpitant. Suntem uzi, obosiţi, roşii în obraji, nu ne mai simţim mâinile şi nasul de îngheţ, dar niciunul nu se gândeşte să părăsească dealul. Vin copiii din ţigănie să-şi "revendice" dealul. E la ei în "cartier", dar noi suntem mulţi aşa că tragem o bătaie. Se lasă cu durere, dar nu vezi urmă de lacrimă. Îi mai batjocorim. Sar din nou la bătaie. Şi tot nu fugim acasă. Încercăm să liniştim spiritele ignorându-i. Şi parcă reuşim. Între timp, trece Tata Nică cu caru. Priveşte spre noi.Joaca noastră i se pare parcă prea nebună. A depăşit orice imaginaţie. Ne vede cum ne tăvălim prin zăpadă, pantalonii care au îngheţat pe noi, alunecă mai uşor decât sania, iar râpa cea mare a devenit trambulina preferată. Acolo, în aer, din săritură, eşti nevoit să te desparţi de sanie. Tata Nică îşi face cruce şi pleacă. Adversarii se potolesc şi ei. Nu mai îndrăznesc să se apropie de noi. Au înţeles că nu au cu cine să se pună. Or fi ei mai buni la bătaie, dar noi suntem cei care am inventat noile reguli la deal. Mai obţinem astfel vreo câteva ture în jos. Şi o ţinem tot aşa până se lasă seara şi pârtia nu se mai vede. Vin bunicii speriaţi după noi, că am uitat să mai dăm pe acasă. Ne-au îngheţat hainele pe noi. Mama Lici ne bagă-n casă, ne dezbracă, bolboroseşte de una singură că se duce-n lume dacă ne mai trimit pe toţi odată la Şercaia, ne înghesuie hainele pe sobă să se dezgheţe şi ne pune la masă. Suntem prea obosiţi să mai spunem ceva. Ne lipim de sobă , ne bem cacaoa fierbinte şi ne gândim că mâine va fi tot aşa....